În timp ce citeam răspunsurile Alexandrei am realizat încă o dată de ce îmi doream demult să o invit pe blogul meu. În spatele rândurilor scrise într-un stil oral, în care ai impresia că e lângă tine și îți vorbește, se află o fată inteligentă, care pune pasiune în tot ceea ce face. O admir pentru că inspiră oamenii să facă mișcare, să iubească natura și să o respecte în același timp.
Înainte să vă las să îi citiți răspunsurile, vă mai spun doar atât: Dolomiții și Norvegia sunt și pe lista preferatelor mele și clar merită văzute o dată în viață cel puțin. Iar dacă mai aveți nevoie să fiți convinși, citiți atât jurnalele Alexandrei cât și ale mele.
Salut Alexandra. Cititorii tăi știu despre tine deja că iubești muntele și călătoriile. Spune-ne de unde pasiunea pentru natură. Cum a început totul și cum a evoluat pe parcursul anilor?
Salut! :) Hmmm, e posibil să fie ceva moștenit. Familia mea a iubit dintotdeauna natura și excursiile, și în copilărie am cochetat cu muntele și chiar și cu câteva sporturi, dar, datorită unui astm agresiv declanșat în liceu, am devenit brusc un adolescent scutit de orele de educație fizică, iar de urcat pe munte nici nu se mai punea problema și nici nu voiam să aud. A urmat o studenție destul de sedentară și, fiind ocupată cu facultatea și cu jobul, timp sau bani pentru multe călătorii nu prea mai rămâneau.
În 2009, însă, m-am trezit ca de nicăieri lovită de dorință aprigă de a mă întoarce în natură. Cred că îmi lipsise mult prea mult, de asta a fost așa brusc totul :) De acolo au început turele din ce în ce mai dese pe munte, fără de care acum nu îmi pot imagina viața.
Dacă stai să te gândești la primele ture, ce îți amintești cu drag?
Îmi amintesc cu mare drag de orele întregi petrecute absorbind fiecare informație pe care o găseam pe internet despre turele pe care voiam să le fac, dar nu numai. Citeam în neștire, orice prindeam, și mă simțeam ca în copilărie, când absorbi totul ca un burete. Îmi mai amintesc cu amuzament cât de puține știam la început, cu ce echipamente improvizate am pornit pe drumul ăsta, și cât de frică îmi era de animale în primul traseu, traseu pe care, acum că mă gândesc, nici nu cred că era vreun urs sau ceva.
Povestește-ne despre o călătorie (pe munte sau nu, nu contează), din care ai simțit că te-ai întors puțin schimbată. În ce fel te-a marcat?
Mmm, nu cred că am una anume în minte. Asta-i frumusețea muntelui. Că nu te schimbă radical de la o tură la alta, ci cu lingurița, de-a lungul timpului. După fiecare tură am învățat cel puțin un lucru nou, din aproape toate m-am întors schimbată. O dată m-am întors schimbată chiar fizic, cu o intoxicație solară de cea mai mare frumusețe, pentru care a doua zi am petrecut câteva ore pe perfuzii la urgențe :)) Și nu mai vorbesc de toate bășicile și bătăturile din diverse ture. Dar astea se duc, rămâne doar esența, și anume aceea că muntele ne face să fim mai simpli, mai conectați cu noi și cu natura, mai deconectați de griji, ca să numesc doar câteva idei. Ar mai fi multe de spus.
Care este locul tău preferat din lume? De ce?
Un loc anume pe hartă nu am. Muntele este locul meu preferat din lume, oricare ar fi. Sigur, dacă ar fi să aleg ceva din ce am văzut până acum, aș spune Dolomiții și Norvegia, dar aș fi egoistă față de toate celelalte locuri extraordinare pe care le-am văzut, dar și cele pe care încă nu le-am văzut, și, oho, sunt multe tare de tot. Dolomiții îmi plac foarte mult pentru că sunt incredibil de versatili, oferă o foarte mare diversitate. Poți vedea acolo peisaje din cele mai diferite și poți face trasee de la cele mai ușoare până la cele mai grele. Nu te plictisești indiferent de câte ori te duci. Iar Norvegia… e, la fel, ceva special. Zona în care am fost eu, cel puțin, e o lume plină de apă. Iar mie îmi place apa. Adică… acum, sincer, cui nu-i place? :)) E apă peste tot: lacuri, fiorduri, cascade, râuri, ghețari. Ceva formidabil. Am fost doar o dată, dar deja mi-am mai planificat încă vreo 4 excursii acolo, în zone diferite.
Spune-ne ceva ce nu știm încă despre tine. Care este dorința nematerializată încă legată de călătorii? Îți dorești să ajungi într-un loc anume, să urci un vârf, ce se află pe lista ta de TODO-uri?
Am o listă de locuri în care vreau să ajung, dar nu e nimic ieșit din comun. Bine, mi-ar plăcea să ajung în Antarctica, dar acum… cine știe :) De vârfuri nu se pune problema, nu e stilul meu să vânez așa ceva. Ceva ce nu știe nimeni despre mine… Mi-ar plăcea să învăț să cânt la chitară și să cânt pe stradă în toate lucrurile în care ajung să călătoresc. Om trăi și-om vedea :)
Hai să închidem ochii și să visăm... Cum ar arăta pentru tine tura perfectă?
Tura perfectă este vara, într-un loc cu foarte mult verde, apă neapărat (un lac de exemplu), de la răsărit până la apus (ambele spectaculoase, desigur :))), cu norișori albi pufoși, dar eventual și niște dansuri de nori, cețuri, mare de nori , etc (da, știu, n-am deloc pretenții), în care am vreme și să stau să admir peisajul, să fotografiez și să filmez în voie. Simplu, nu? :))
Tocmai ce s-a încheiat 2018 și înainte să începem să ne gândim la ce vine, e un prilej bun să ne uităm pentru o clipă în urmă. Dacă închizi ochii, ce momente îți vin imediat în minte? Acele momente care vor rămâne cu tine în ciuda trecerii anilor.
2018 a fost anul în care am ajuns în sfârșit în Statele Unite, un vis pe care îl aveam de foarte multă vreme. Am avut multe momente extraordinare în călătoriile pe care le-am făcut anul acesta, dar nimic nu se compară cu un vis vechi împlinit. Grand Canyon, New York, ca să numesc doar două… Au fost foarte multe locuri complet diferite unul de celălalt, și îmi părea oarecum ireal (probabil eram și un pic afectată de jet lag :))) A, și ar mai fi momentul în care am dat iar nas în nas cu ursul în Bucegi. Da, și pe acela cred că-l voi ține bine minte mulți ani de-acum încolo.
În curând se fac 10 ani de când scrii pe blog. Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o până acum? Ce planuri de viitor ai pentru el?
Oh, wow! Da, așa este! Mi se pare SF când aud cifra asta. A trecut așa mult timp, dar mie mi se pare că ar fi doar vreo 5-6, nicidecum 10. Cred că cea mai mare satisfacție este chiar asta, că am ajuns aproape de 10 ani și nu am renunțat. E foarte greu să ții un blog, cum și tu sunt sigură că știi foarte bine, și trebuie să spun că sunt foarte mândră că am reușit.
O altă mare satisfacție cred că ar fi faptul că de-a lungul anilor am ajutat ceva oameni (nu știu câți, dar oricum nu contează cifrele), i-am inspirat și le-am transmis din pasiunea mea, și cred că acesta e un mare câștig. Nici eu nu m-aș fi putut apuca de munte fără informațiile pe care le-am găsit pe internet scrise de alții (sau mi-ar fi fost infinit mai greu), așa că mă bucur foarte tare de fiecare dată când primesc mesaje de la cititori pe care i-am ajutat sau care s-au apucat de munte datorită mie. Planul de viitor e același pe care l-am avut până acum, să continui :) Nu vreau să renunț niciodată, indiferent cât de greu va fi, și sper să reușesc!
Dacă ar fi să alegi un singur jurnal preferat de pe blog, care ar fi acela și de ce?
A, nuuuu, nu mă pune să fac asta! :)))) Ar fi mult prea greu. Sincer, eu rareori citesc jurnalele mele din urmă, deci habar nu am ce e acolo. Uit cu timpul. E drept că de unele jurnale sunt mai mândră decât de altele, căci uneori se întâmplă să fie ceva super amuzant de povestit și satisfacția e cu atât mai mare cu cât îmi iese bine de tot, dar n-aș putea să-ți spun care sunt acelea.
Cum vede Alexandra călătoriile? Care este rolul lor în viața noastră, în ce fel influențează și formează oamenii?
Eu văd călătoriile ca pe o stăvilire a curiozității față de lume. Acum, fiecare știe de ce călătorește, pentru că oamenii au motive din ce în ce mai diferite. Unora chiar nu le place. Și asta e ok, fiecare e liber să aleagă cum își trăiește viața. Eu cred că fără călătorii am avea viziunea destul de limitată. Indiferent cât citești, de exemplu, nu ai cum să realizezi cu exactitate cum e în altă parte, așa cum, oricât de mult am citi despre istorie, nu putem spune că imaginea pe care ne-o facem din cărți este o oglindă a ceea ce am înțelege dacă ne-am putea teleporta în trecut. Adevărul este că nu putem ști cu adevărat cum trăiau strămoșii noștri. La fel nu putem ști exact cum trăiesc alți oameni pe lumea asta, ce culturi sunt dincolo de ograda noastră, decât dacă ne ducem acolo efectiv. Am simțit întotdeauna că a călători e echivalent cu a învăța, este o formă de educație.
Ce să ne așteptăm de la Alexandra în 2019?
Sincer? Nici eu nu știu exact la ce să mă aștept. Am niște planuri făcute de mai demult, dar viața mea s-a schimbat la 180 de grade acum pe final de an, deci e greu de spus dacă visurile de călătorie puse pe hârtie se vor materializa. Am renunțat la jobul de companie pe care îl aveam de aproape 3 ani, și am decis să merg mai departe pe cont propriu. Primul proiect a fost lansat deja, este vorba despre o colecție de produse speciale pentru munțomani, și vor urma și altele. Ce altceva voi mai face… rămâne de văzut. Tot ce pot să spun momentan este că vreau să mă concentrez mai mult decât până acum pe partea video. Alte detalii… sunt secrete momentan :) Cert este că îmi doresc să am mai mult timp pentru blog și tot ce e adiacent acestuia, și sper că voi avea parte de susținerea de care am nevoie ca să îmi văd acest vis împlinit. În rest, noi să fim sănătoși, căci dacă avem sănătate... orice-i posibil!
