Carantina noastră nu a fost foarte diferită de viața anterioară. Ba chiar a venit într-un moment în care am făcut tranziția la nouă formulă iar prezența lui Rareș acasă ne-a ajutat. Partea grea a fost rutina care s-a instaurat și în weekenduri de data asta. Dacă altă dată ieșeam puțin din monotonie, acum nu am mai putut.
Ne lipsește și interacțiunea cu ceilalți adulți și copii (după caz). Victor mă întreabă zilnic aproape dacă putem merge în parc iar eu tânjesc după conversații lungi cu alți adulți.
Am încercat totuși să apreciem timpul ăsta petrecut împreună și să îl valorificăm cât putem. Copiii cresc văzând cu ochii iar azi m-am surprins privindu-l pe Victor cu lacrimi în ochi și întrebându-mă: când ai crescut atât de mare? Doamne, oprește timpul sau măcar fă-l să treacă mai lent!
Horia are și el aproape 2 luni și când mă gândesc ce diferit va fi în câteva luni, cum se transformă de la o zi la alta, mă sperii. Într-o zi mi s-a părut chiar că după un somn lung era diferit față de când se culcase. O fi doar în capul meu totuși. Dar ce repede se schimbă ...
Asta e motivul pentru care încerc să imortalizez momentele cât mai mult. E greu să îl prindem în fotografii pe Victor, e greu parcă și să ne adunăm să facem 2-3 poze în casă. Dar uite că weekendul asta am reușit și ce mult mă bucur!
