Unele zile sunt pur și simplu mai bune ca altele. În unele zile mă regăsesc în mijlocul pădurii de un verde crud, alături de 2 copii care dorm duși, vorba puștiului, iar eu cu Rareș povestim în timp ce ne întoarcem agale spre mașina. Astea sunt zilele care ne umplu tolba cu amintiri și sufletul cu bucurie.
Azi, într-o zi de vineri în care Rareș a avut liber, am ales ca destinație Cheile Borzești. De când îmi tot zicea Rareș să mergem, dar eu nu și nu. Și cum vremea traseelor departe de casă e apusă deocamdată, cel puțin cea a traseelor de o zi, suntem într-o căutare permanentă a zonelor frumoase, aflate în apropiere.
Traseul marcat cu punct roșu este unul scurt în mod normal. Nouă ne-a luat vreo 2 ore să îl parcurgem, dar nu e ca și cum ne grăbeam pe undeva. Victor înflorește în natură, iubește relieful denivelat, iar jocul de azi a fost să rămână doar pe pietre. Alături de aruncatul pietrelor în apă, studiatul broaștelor, al fluturilor și orice mai era interesant în zonă, toate împreună l-au istovit într-un timp foarte scurt. Când brusc s-a întors și s-a pornit hotărât spre mașină, dialogul s-a desfășurat cam așa:
“Victor unde mergi?“
“La masină.“
“Ai obosit?“
“Da …“
“Victor dar avem rucsac, te pune tata in el?“
“Da …“
Cheile m-au surprins. Poate și datorită verdelui crud care îmbracă acum pădurile, cert e că traseul m-a încântat tare. Nu vă mai spun că pe coborâre treceam în revistă ce alte drumeții mai vrem să facem. Oficial, sezonul e deschis.
P.S. În chei am întâlnit o zonă mai dificil de trecut. Sigur că asta e subiectiv, dar în cazul în care vă gândiți să faceți asta cu cei mici, asigurați-vă că aveți cu voi un adult sigur pe el.
