Weekendul trecut știam că vrem să ne pornim din nou spre dealuri dar fără să avem în minte o destinație anume. Iar când Ștef a propus Valea Boiului, ideea unui loc pe care nu l-am văzut până acum ne-a surâs și mie și lui Rareș.
Ce sentiment plăcut când te trezești de dimineață și știi că urmează să petreci o zi în natură. Parcă și micul dejun e mai gustos.
În formație de 5 adulți și 2 copilași de data asta, pornim în tură din satul Lorău spre un prim punct de belvedere asupra văii. Urcăm în timp ce molfăim nuci culese din sat și cântăm cel mai nou cântecel învățat de mine: “do-re-mi”, din “The sound of music“. Foarte fain, numa’ vă avertizez că dacă vă intră în cap, greu mai scăpați de el. Este și prima oară când îl pun pe Victor în marsupiu în spate și spre bucuria noastră stă.
Ajunși la punctul de belvedere dăm și de un grup de oameni care au urcat până acolo pe motociclete. Norocoasă mai sunt, fum și zgomot în mijlocul naturii. Dacă ar fi prima oară când o pățesc, dar parcă tot mai des în ultima vreme.
Noi ne vedem de ale noastre și imediat ce se îndepărtează ne bucurăm din nou de liniște. În scurt timp ne și găsim un loc de popas. E momentul să alimentăm copilașii.
Ziua trece într-un ritm domol ce învăluie zona și este accentuată parcă de frunzele care cad alene din copaci. Nici pașii noștri nu sunt tare alerți. Sunt momente în care ne oprim și ascultăm cântecul toamnei. Când vântul bate, copacii se scutură și ninge cu frunze aurii, ce formează un covor care ne anunță pașii. Din când în când cineva mai exclamă: “Ce frumos e!“.
În timp ce coborâm înapoi spre sat câțiva dintre noi zăresc și o turmă de căprioare. Eu nu le văd, însă mai târziu compensează vulpea șireată ce fuge în urma noastră.
În apropierea cascadei Boiului luăm o nouă pauză, timp în care adulții merg pe rând să o vadă. După, revenim la mașini, bucuroși că după mult timp am văzut un loc pentru prima oară.
