Era vineri şi încă nu ştiam ce vom face a doua zi. Ştiam că vrem munte dar ştiam şi că ne-a cam ajuns oboseala. Vroiam şi munţi înalţi, dar vroiam şi o zi de odihnă. Şi cum locuim în Cluj ăsta nu e un lucru uşor de obţinut.
Am decis să spunem nu unei ture de 2 zile, cu plecare de vineri, în Fagarasi. Dar cum în acelaşi timp nu ne puteam mulţumi nici cu statul acasă sau pe lângă casă, am zis să facem o tinerească: o zi în Făgăraş. N-ar fi fost prima oară oricum. Ştiam că se poate.
Sâmbătă dimineaţa ne trezim pe la 5 şi după ce aruncăm 3 haine în rucsaci suntem gata de plecare. Mâncare şi apă plănuim să ne luăm de undeva de pe drum.
3 ore jumate mai târziu, după o oprire scurtă la un Subway de care dăm din greşeală pe drum, suntem la Bâlea. E încă devreme aşa că supermarketurile nu au apucat să se deschidă. Nici apă nu avem şi singură variantă care ne rămâne este să luăm câte ceva la suprapreţ de la tarabele de aici.
Cu rucsacii în spate pornim pe urcarea ce duce către creastă. Ne îndreptăm spre Vârful Negoiu, fără ambiţia de a ajunge neapărat până acolo. Azi e o zi uşoară, în care vrem să fim pe creasta Făgăraşilor şi atât.
Imediat ce ne apropiem de creastă, vântul îşi face simţită prezenţa. Un cuplu mai în vârstă aflat în faţa noastră înaintează cu greu. Iar noi în urma lor la fel. Nu cred că am prins vreodată prin munţii noştri un vânt atât de puternic. Ei, dar doar n-o să ne întoarcem acum. Continuăm aşadar pe potecă, încercând să ne luptăm cu rafalele furioase. Pe traseu întâlnim câteva grupuri. Asta îmi dă speranţa că nu e chiar aşa de absurd ce facem noi.
Pe vârful Lăiţel privesc spre Negoiu şi îmi dau seama că e încă departe. Iar norii negri de deasupra lui mă cam sperie. Decidem să ne întoarcem.
Traseul înapoi îl facem aproape pe acelaşi drum, cu diferenţa că de data asta vom trece pe la Lacul Capra. Dacă tot avem timp şi suntem prin zonă, hai să îi facem o vizită. Vântul este în continuare prezent, în special când suntem expuşi. Cum ne adăpostim puţin, cum se potolesc şi rafalele.
Înainte să ajungem la lac facem o nouă pauză. Să respirăm muntele. Continuăm apoi şi coborâm prin şaua Capra înapoi la maşină. Suntem lihniţi, dar bucuroşi că am fost azi în vârf de munte. In unele zile nu ai nevoie de adrenalină, sau distanţă mare, ci ai nevoie să fii acolo şi atât. Iar azi a fost una din zilele alea.
