Am ajuns aici aproape întâmplător. Văzusem pe blogul Alexandrei o tură în zonă și cum nu aveam cazări pentru ultimele zile ale vacanței, am ales să stăm într-un camping în această mică localitate numită Urke.
Zile mai aveam, fiorduri văzuserăm iar acum voiam să respirăm aerul curat și să ne bucurăm că suntem aici. Am rezervat deci 3 nopți într-un camping ce s-a dovedit a fi dezamăgitor (asta ca să mă exprim blând). Drept dovadă că în a doua zi eram doar noi acolo. Până seara, când a mai venit un tip care și-a pus cortul în vecinătate. Vineri a mai apărut lume, semn că venea weekendul.
Valea pe care o traversezi pentru a ajunge în Urke e magică. Munții ... munții te cheamă să îi urci. Ce zic eu te cheamă, te strigă de-a dreptul. Am senzația că în Norvegia sunt zeci, poate sute de trasee pe care nu le parcurge mai nimeni. Sunt câteva mai mediatizate, spre care se îndreaptă marea masă a turiștilor iar restul rămân fără urmă de picior, deși sunt convinsă că au cu ce să te îmbie. Trebuie doar să privești în sus și le auzi promisiunile.
În prima zi cerul se arată încărcat de nori, deși nu plouă. Prognoza pentru a doua zi arată mai bine însă, așa că am decis să amânăm ascensiunea pe vârful Saksa din apropiere și să petrecem timp "la sol". Ziua s-a scurs printre somnurile lui Victor, cu o plimbare pe malul fiordului Norangsfjorden iar mai apoi cu o sesiune de fotografii undeva sus pe vale. Când am venit încoace nu am putut opri așa că am rămas cu dorința de a o savura în voie.
A doua zi, surpriză: plouă! Nu e o ploaie constantă, pentru că norii trec într-un ritm alert pe deasupra noastră. Și nici stropii nu sunt foarte mari. În mod normal ar fi fost o ocazie să vedem dansul norilor de sus, cu peisaje ce sigur sunt mai frumoase decât într-o zi perfect senină. Cu un bebe mic însă, datele ecuației se schimbă.
Plecăm din camping după ce se încheie o nouă sesiune de ploaie și începem urcarea abruptă cu elan. Ajungem destul de repede la un fel de cabană ce oferă un punct de belvedere asupra fiordului și văii pe care am venit. Norvegie, frumoasă mai ești!
Încercăm apoi să continuăm, însă, deloc surprinzător, un nor ajunge deasupra noastră. Revenim la punctul de belvedere, ploaia se oprește, pornim iar, un nou nor, Victor plânge, decidem să ne întoarcem. Nu-i asta ziua în care cucerim vârful Saksa, e clară treaba.
Revenim în camping unde ne petrecem a doua parte a zilei. Sigur că până la urmă iese soarele, se face frumos. În orice caz, treaba lui. Noi nu ne mai pornim a doua oară.
Seara și dimineața se lasă frigul între munți. Când mă trezesc în ultima zi petrecută aici, termometrul arată 4 grade. Da, cam așa se și simt. Aerul rece îmi amintește din nou de iarnă și parcă din nou abia aștept să vină.
Mai târziu plecăm înapoi spre civilizație, după 3 zile ce ne par a fi fost lungi. Facem ce facem și tot reușim să ne izolăm cumva, chiar dacă nu ca altă dată, când puneam cortul pe te miri unde. Acum însă e timpul să ne îndreptăm încet spre casă. Dar nu înainte de a face o ultimă oprire: insula Runde.
