De când mi-am făcut un obicei din a pleca de acasă cu fiecare ocazie, am început să văd un tipar legat de destinaţii: cele mai lăudate sunt şi cele mai frumoase. Am păţit asta cu Dolomiţii, despre care auzisem de atât de multe ori că sunt incredibili încât m-am simţit de-a dreptul banală când am început să zic şi eu acelaşi lucru. Am păţit-o şi cu munţii din ţară. Cam toţi pasionaţii îţi recomandă Retezatul şi Făgăraşul, cu mine în frunte.
Am înţeles deci că recomandările astea sunt fondate şi că merită să ţii seama de ele. Aşa am ajuns să păstrez undeva într-un colţ al minţii traseul de bicicletă din zona satului Viscri. L-am ţinut la păstrare până s-a ivit prima ocazie, acum de sărbători.
Aveam la dispoziţie doar pentru noi trei zile. Şi pentru primele două am ales că base camp pensiunea Keisd, din Saschiz. Planul era să plecăm sâmbătă dimineaţă din Cluj şi să facem un prim traseu. Vremea nu se anunţa prea bună şi duminică, aşa că mizam pe prima zi.
Sâmbătă dimineaţă, în timp ce ne pregătim bagajele mă sună frate-miu şi îmi dă vestea: vin şi ei cu noi. Ce fain! Prima tură împreună pe biciclete. Pe lângă faptul că o să fiu unde mă simt eu cel mai bine, pe dealuri, mai şi petrecem timp împreună.
Ne adunăm cu toţii (eu şi Rareş, frate-miu şi Larisa) în satul Crit. Traseul pe care vrem să îl parcurgem are 43 de km şi 650D+.
În jurul orei 12 suntem aprope gata de plecare. Mai lipseşte un singur lucru: apă. Am plecat fără de acasă şi nu mă încumet să plec în tură aşa. Reuşesc să o procur de la un sătean amabil ce se nimereşte să treacă prin zonă. Gata! Acum chiar putem pleca. Prima oprire? Biserica fortificată din Meşendorf, aflată la 6 km distanţă.
Plecăm într-un ritm domol pe un drum ce iese din sat la scurt timp. Brusc suntem încojurati de verde din toate părţile. Ajunşi în Meşendorf, identificăm biserica şi sunăm la numărul de telefon afişat. În scurt timp apare cineva pe alee cu un set de chei în mână. Imediat ce trecem de zidurile ei, sunt cucerită pe loc.
Adevărul e că n-aş putea să vă spun de ce îmi place atât de mult biserica asta şi mai târziu şi celelalte. Închise între ziduri înalte, cu picturi vechi de sute de ani, îmi imaginez cum veneau oamenii la slujbă altă dată, cum fiecare avea locul lui, cum ce pentru noi acum e istorie pentru ei era normalitate. Mă simt ca un turist, dar fără să fiu în mijlocul unei aglomeraţii sufocante.
Înainte să ne continuăm drumul ni se alătură şi Alex. Alex vrea să parcurgă şi el acelaşi traseu, însă a văzut că în continuare se intră în pădure şi i-a fost groază să meargă singur. Acum că suntem mai mulţi sperăm să se sperie ursul de noi şi să nu ne faca vreo surpriză.
Până să ajungem la pădure însă urcăm destul de mult încât să merităm o pauză. Deja putem vedea satul de undeva de sus iar pomul înflorit ce păzeşte turma de vaci de lângă noi completează tabloul mioritic. E clară treaba, noi de aici nu mai plecăm prea curând.
Ei, cum nu? Că doar abia aşteptăm să vedem ce urmează. Şi avem dreptate să aşteptăm pentru că pădurea are verdele ăla deschis de primăvară iar pe jos se găseşte un covor de flori. Dacă la început suntem pe un forestier, intrăm apoi pe traseul amenajat. Asta se traduce printr-o potecă îngustă (single trail), care te ghidează parcă.
Distracţia se termină pentru o clipă când trecem pe lângă o turmă de oi. Oile sunt inocente ele, însă haita de câini ce le păzeşte pare pusă pe scandal. O luăm uşor la pas şi încercăm să ne protejăm cu ajutorul bicicletelor. Nu cred că o să pot sta vreodată liniştită când te latră câinii în halul ăsta. Am păţit-o până acum de atât de multe ori, că nu mai ştiu numărătoarea, însă de fiecare dată îmi e frică pentru că fără să vreau îmi pun întrebarea: dacă de data asta chiar mă muşcă unul?
Răsuflăm uşuraţi când trecem de ele. Între timp am pierdut poteca dar putem vedea pe gps că e la vreo 10 metri mai la stânga. Revenim pe ea, nu înainte să zărim o căprioară fungind din calea noastră.
Următoarea parte a traseului este cea mai frumoasă pentru mine. Urcarea s-a terminat şi pedalăm prin pădure, fie pe plat, fie în coborâre. La ieşirea din pădure ne oprim să luăm pauză de masă. În depărtare se zăreşte Făgăraşul, deci e un loc ideal pentru prânz.
Urmează apoi coborârea spre Viscri. Şi aici vizităm biserica fortificată şi fără să vreau mă alătur din nou opiniei publice. Mi se pare cea mai frumoasă dintre toate, iar satul are şi el ceva al lui. În ultima parte a zilei intrăm şi în biserica din Buneşti, pentru ca apoi să revenim în satul Criţ, la maşini.
La sfârşitul zilei trag concluzia că a fost cel mai frumos traseu parcurs de mine pe bicicleta. Cred că pentru că îmbină partea de tură cu vizitele la biserici, dar şi pentru că l-am parcurs în anotimpul meu preferat şi asta i-a dat o strălucire în plus. E clar că o să mai venim în zonă, pentru că nu am văzut decât o parte din ea azi.
UTILE
- Preţul intrărilor în biserici nu este unul fix, cu excepţia celei din Viscri, unde costă 8 lei. În rest, în Meşendorf doamna care ne-a deschis a zis că îi putem da cât vrem noi, iar în Buneşti a fost aceeaşi situaţie cu recomandarea de 5 lei de persoană.
- În Meşendorf şi Criţ erau afişate numere de telefon la care am sunat pentru a veni cineva să ne deschidă. În Viscri în schimb era cineva la intrare în permanenţă.
- Trackul l-am downloadat de pe site-ul unui concurs de mountain bike. Pe lângă asta am găsit şi un articol cu idei de ture în zonă, din care m-am inspirat.
- Noi nu am văzut nici un izvor pe traseu, până când am ajuns în Viscri. Aveţi grijă deci să aveţi suficientă apă la voi.
