muntii tatra

  
 Au trecut cateva saptamani de la saptamana petrecuta in Slovacia. Acum ceva timp ( prea mult ), Pavla, o prietena din Cehia a propus sa mergem in muntii Tatra. In cele din urma am reusit sa facem un plan concret, asa ca la sfarsitul lunii august ne-am pornit. Din Cluj am plecat impreuna cu Rebe si Rares, urmand sa ne intalnim cu Pavla in Poprad.
 
Dupa ziua alocata drumului, sambata seara ne-am indreptat spre Slovensky Raj, un parc in care urma sa petrecem primele doua zile. Initial Pavla planuise mai mult, dar cand a vazut cat de nerabdatori suntem sa ajungem in Tatra, a ajustat planul.

 Aici era o zona cu multe chei si cascade. In prima zi am parcurs o mare parte din ele. Au fost cateva zone din care nu mai vroiam sa plecam ...  nu ne mai opream din exclamatii.

 A doua zi, obiectivul era cel mai inalt punct al parcului. Traseul a fost in mare parte prin padure, asa ca nu ne-am bucurat de foarte multe privelisti.
 
A urmat a treia zi, prima din Tatra. Planul era sa facem un circuit, care ajungea si pe varful Vysoka - 2547m. Desi vremea era ploioasa de dimineata, dupa un mic dejun copios ne-am pornit spre statiunea de la baza traseului. Nu dupa mult timp a inceput si ploaia. Desi ne-am pus intrebarea daca are rost sa continuam, in ideea in care nu am fi vazut nimic de sus, am decis sa o facem. Dupa nici o ora de mers, Pavla, din cauza lipsei de echipament a reusit sa se ude pana la piele. Imi faceam putin griji ca o sa raceasca, dar ea a zis ca o sa fie in regula asa ca am continuat. Asta a fost prima inlalnire cu muntii... valea pe care am urcat ne amintea mult de Retezat si fara sa vrem tot gaseam similaritati. Pe la 1900m am dat de o cabana. Deja eram destul de sus si aparuse si vantul, asa ca am decis ca o sa ne intoarcem pe acelasi drum. Insa nu inainte de a ne bucura de o masa calda. Pe drumul inapoi vremea s-a mai potolit, asa ca ne-am bucurat din plin de el.

 In a patra zi, pentru ca vremea era in continuare rea, am decis sa punem in aplicare planul de rezerva, asa ca ne-am indreptat spre Auschwitz. Despre asta nu sunt prea multe de povestit .. a fost o experienta care m-a ajutat sa constientizez lucruri, care m-a facut sa ma revolt, sa ma supar, sa ma intreb, sa vreau sa gasesc raspunsuri.
 
In ziua a cincea urma sa urcam pe varful Rysy, care se afla pe granita dintre Slovacia si Polonia. Ziua se anunta superba, asa ca ne-am pornit cu mult entuziasm. De altfel s-a dovedit a fi cea mai frumoasa zi din munti. A fost surprinzator pentru noi faptul ca drumul asfaltat urca destul de mult. Numarul mare de oameni era si el uimitor.  Dupa cateva ore am ajuns la o cabana, de unde mai era o ora pana pe varf. Dupa pauza de masa ( cand am si baut un ceai foarte bun), am inceput ultima urcare. Nu dupa mult timp am ajuns intr-o sa care ne permitea sa vedem si valea de pe partea cealalta de munti. Peisajul era superb ... si pe masura ce ne apropiam de varf, nu stiu cum dar era si mai si. Ne-am bucurat de munte cat am putut si nu ne mai venea sa ne dezlipim de varf, asa ca am petrecut mai bine de o ora acolo. Asa am descoperit ca in partea de sus, muntii sunt foarte stancosi. Aspectul asta nu l-am vazut la noi si asta i-a diferentiat pentru mine de Retezat. Dupa, a urmat coborarea, pe acelasi traseu.

vedere de pe varful Rysy

cu lumea la picioare

balerine

In ultima zi, am decis sa urcam pe varful Krivan, cel mai vestic din masiv. Ziua se anunta din nou superba si din nou eram nerabdatori ... nu, nu ne-am saturat ... Pentru ca era vineri, numarul de oameni era si mai mare. Traseul incepea de la baza unui lac, intr-o statiune turistica. Lumea se bucura de vreme, de loc ... Am inceput urcarea pe asfalt din nou, dupa care a urmat o zona prin padure, pana cand nu a mai ramas vegetatie deloc. Asa ca am ajuns pe un versant, unde erau multi bolovani. Trebuia sa fii destul de atent sa nu le dai drumu' la vale. Pentru ca rabdarea nu este punctul meu forte si pe carare, fiind asa de multi oameni, se merge incet, am ales sa o iau direct spre varf. Sus, peisajul era din nou splenind. Puteai vedea si oamenii care urcau dinspre partea poloneza.

Dupa sedinta foto si pauza de masa, a urmat coborarea. Am inceput cu zona abrupta, si inainte de a o termina am decis sa luam o pauza. Ce a urmat a durat cateva secunde. Am auzit un zgomot in sus si m-am intors, ca sa vad un bolovan urias venind direct spre mine ( dupa a urmat si strigatul care il anunta). Cum traiectoria lor este foarte imprevizibila, nu aveam de unde sa stiu cum sa ma feresc. Asa ca am ales sa ma lipesc de stanca. In acelasi timp, Pavla era in siguranta, Rebeka si-a pus mainile in cap ( ea era cel mai expusa) si Rares a facut un salt intr-o parte. Din fericire nu am patit nimic .. insa a fost o experienta pe cinste. Ne-am speriat, ne intrebam de ce au anuntat asa de tarziu, ne-am revoltat de cat de inconstienti sunt oamenii si in cele din urma ... n-am avut de ales si ne-am calmat. Am ajuns jos teferi :)

pe varf, noi si ceilalti ... un milion de oameni

vedere de pe varf

Cand ma gandesc acum, muntii mi-au placut foarte mult. Am ramas dezamagita de faptul ca era asa de multa lume si de faptul ca potecile erau amenajate. Parca erai mai putin in contact cu natura ...
     
Pe parcursul a 7 nopti am stat in 2 campinguri. Primele 2 in Slovensky Raj si apoi la baza muntilor Tatra. De al doilea am fost toti foarte incantati. Aveam acces la dusuri, bucatarie ( dupa greseala facuta in primul, cand eram la vreo 500m de baie ne-am si asezat aproape). Asa ca serile, beam ceai cald si faceam cate o baie fierbinte, si dormeam neintorsi.
   
Spre rusinea mea nu prea imi amintesc denumiri, pentru ca de organizare s-a ocupat mai mult Pavla. Plus ca sunt in slovaca si asta le face si mai greu de retinut.
   
 Dar chiar daca nu mi-au ramas denumirile, mi-au ramas amintirile, imaginile ... :)
   

ceahlau

   
Imi doream sa vad muntii Ceahlau de anul trecut. Dupa o incercare nereusita de anul asta ( din cauza vremii ), in sfarsit am ales weekendul 13-15 iunie. Prognoza lasa loc de mai bine, insa am decis sa mergem oricum.

Desi am vrut sa plecam din Cluj vineri la ora 14:00, circumstantele ne-au impiedicat, asa ca in jur de ora 17:00 ieseam din cluj eu, Rebe, Rares, Marius si o prietena de-a lui, Raluca. In prima zi vroiam sa ajungem la cabana Dochia, asa ca urma sa urcam timp de trei ore pe cel mai scurt drum din Izvorul Muntelui.

 Zis si facut. Pentru ca traficul a fost dificil si drumul lung, am ajuns la destinatie abia in jurul orei 23:30. Raluca nu se simtea prea bine asa ca ar fi vrut sa punem cortul si sa urcam doar a doua zi. Insa a doua zi ne propusesem un traseu in circuit, care pleca de la cabana si mergea in cealalta parte de munte. Daca nu am fi urcat atunci, ar fi fost dificil ca a doua zi sa facem si urcusul de 3 ore cu bagaje mari, si circuitul.
 
Asa ca ne-am impartit in doua grupuri : Raluca si Marius urmau sa campeze jos si sa urce dimineata devreme la cabana, iar eu, Rares si Rebeka am decis sa urcam. Pentru ca nu aveam decat o frontala ( si aia cu baterii neschimbate demult ), ne-am ajutat si de telefon. Experienta a fost unica ... urcal la lumina lunii pline, prin padure, noaptea. Initial imi imaginam ursi atacandu-ne dar dupa un timp am inceput sa ma obisnuiesc cu padurea, cu zgomotele, cu urcusul ... si incet incet am ajuns sus. Acolo ne-a intampinat o gasca de caini care initial ne-au speriat, dar s-au dovedit a fi prietenosi. Ne-au condus pana la locul de campare, unde ne-am montat corturile in jurul ore 3 si ne-am bagat la somn.
 
A doua ne-am trezit mai tarziu .. aveam de parcurs un traseu de aproximativ 9 ore asa ca nu era graba. Am vorbit cu Marius la telefon si am aflat ca Raluca se simtise foarte rau si a trebuit sa cheme salvarea. Asa ca au dus-o in Piatra Neamt. Marius urma sa urce si el la sfarsitul zilei.
   
Traseul pe care l-am urmat sambata a fost : Cabana Dochia - Schitul Ceahlau - Cascada Duruitoarea - Poiana Viezuri -  Cabana Fantanele - Varful Toaca ( 1904m )- Cabana Dochia.
   

cascada duruitoarea

joc de lumina

Spre surprinderea mea Ceahlaul e destul de vizitat. La cascada, care e destul de jos, erau copii veniti in excursie. Dar si pe traseele care urcau pana sus erau oameni care merg mai putin pe munte.

         
O noutate a fost si faptul ca Ceahlaul e foarte impadurit. In cea mai mare parte am mers prin padure, si eram momente in care se deschidea cate o priveliste.

vedere de pe varful toaca

In ultima zi, am coborat de la cabana pana jos pe traseul : Cabana Dochia - Poiana Maicilor - Izvorul Muntelui. Coborarea a fost frumoasa si cu privelisti unice.

vedere spre lacul Bicaz

 Desi se anuntasera si ploi, ne-au ocolit. Asa ca weekendul s-a dovedit unul cu aventura, care ne-a surprins si ne-a umplut de bucurie.

granita cu ucraina in muntii maramuresului

     Tura din muntii Maramuresului este o tura traditionala C.A.R, care se tine in fiecare an in luna mai si este organizata de domnul Dinu. Ce este special la ea, este faptul ca se merge pe granita cu Ucraina. Pentru ca anul trecut nu am reusit sa merg, anul asta n-am mai vrut sa o ratez. Drept urmare, am fost printre primii inscrisi. Pe masura ce trecea timpul, tot mai multa lume aparea in tabele, asa ca in final am ajuns sa fim 47 de persoane.
    
Vineri, dupa ce am pregatit mancarea si bagajul, in jur de ora 19 plecam spre satul Repedea. La marginea lui, pe o vale urma sa dormim. In jur de 10 seara am ajuns la destinatie, am pus corturile si ne-am bagat la somn. Urma o zi lunga ( nici nu banuiam cat de lunga de fapt ), cu trezirea la ora 6 si plecarea la 7.
   
A doua zi, dupa un mic dejun cat de cat consistent, la 7 eram gata de plecare. Tinta era Varful Pop Ivan ( 1937m alt ). Pentru ca domnul Dinu a zis sa ne impartim in doua grupuri, unul care va ajunge si cei care merg mai incet in celalalt, am tot incercat sa fiu printre primii. Imi doream sa ajung pana pe varf.
   
Traseul a inceput cu o urcare de-a lungul unui rau. Era destul de anevoioasa pentru ca il tot treceam de pe-o parte pe alta. Pietrele erau ude, asa ca unii au mai cazut ( inclusiv Diana, colega mea de apartament ). A urmat un popas in prima poiana din drum. Vremea se anuntase buna, cu mici posibilitati de ploaie. Asa ca deocamdata era soare si puteam admira verdele crud al copacilor.

 
Am continuat catre primul obiectiv al zilei, Poiana cu narcise Tomnatec-Sehleanu. Nu eram siguri ca o sa gasim, dar inca dinainte au inceput sa apara, iar in poiana erau la ele acasa.

Din poiana am continuat spre varf, unde am si ajuns in final, dar nu fara peripetii. Din cauza ritmului diferit ne-am separat in 3 grupuri, asa ca am reusit s-o luam gresit. Nu am deviat mult, dar suficient cat sa trebuiasca sa urcam un prag de 100 de m. Pana la varf, am ajuns pe creasta care despartea Ucraina de Romania. Senzatia era unica ... si peisajele de nedescris.

In drum spre Vf. Pop Ivan, vedere spre Vf. Farcau si Vf. Mihailecu

spre varf, inainte

Sus, era vant asa ca nu am poposit prea mult, ci ne-am intors. Aveam de facut cale intoarsa. Dupa o coborare prin poieni si padure, am ajuns la drumul forestier. Ultima parte a traseului a insemnat 8 km de mers pe drum, care m-au cam terminat psihic ... abia asteptam sa ajung :)
 
 In total, in prima zi, am parcurs 31.14 km in aproximativ 13 ore.
 
Seara n-am zabovit prea mult, pentru ca urma inca o zi de traseu, speram noi mai usoara.
 
A doua zi, de data asta mai putini, am pornit spre cel mai inalt varf din muntii Maramuresului, Vf. Farcau (1957m ). Moralul nu era prea ridicat pentru ca toti ne resimteam. Insa asta nu a durat prea mult, pentru ca au aparut iar copacii, raul, florile, poienile, muntii ... Asa ca incet dar sigur am ajuns la Lacul Vinderelu. De acolo, cine a vrut a urcat pe Farcau. Bineinteles ca vroiam sa merg si pana acolo, chiar daca picioarele incepeau sa se planga tot mai tare. Credeam ca e ultima urcare din zi.
 
De sus, se vedea Vf. Pop Ivan, pe care urcasem cu o zi inainte.

Pe Vf. Farcau - 1937m

In timp ce coboram, am observat ca ceilalti incepusera urcarea spre varful alaturat, Mihailecu. Eu credeam ca nu se mai urca si pe el, dar m-am inselat. Asa ca dupa ce am coborat la sub 1700 de m altitudine, a trebuit sa urcam din noi la peste 1900. Cu greu, am ajuns sus, unde am zabovit putin mai mult. De acolo, am plecat spre corturi, drum intors.
 
O parte a turei care mi-a placut foarte mult a fost faptul ca atat domnul Dinu cat si Marlene ne descriau in permanenta ce vedeam. De exemplu, la un moment dat Marlene ne-a descris toata creasta Rodnei, cu fiecare varf si sa.
   
A doua zi s-a dovedit in final a fi comparabila cu prima. Am parcurs in total 23 de km, in 10h30m.
   
Intorsi la masini, dupa ce ne-am tras sufletul, am inceput sa ne strangem lucrurile si sa ne pregatim pentru intoarcerea la civilizatie. Insa nu ne intorceam cei care plecaseram ... aveam inimile pline de frumos si eram imbogatiti cu o experienta unica.

cheile cibului & glodului

    Cu toate ca n-am mai scris de ceva timp pe blogul asta, ture am tot facut. Asa ca in speranta ca de acum inainte o sa fiu putin mai serioasa ( doar putin ), o sa incep prin a povesti despre tura facuta weekendul trecut in Cheile Cibului si ale Glodului.
  
Dupa cateva weekenduri in care am tot mers cu bicicleta prin jurul Clujului, in sfarsit urma sa facem o drumetie intr-o zona in care nu mai fusesem. Asa ca eram destul de entuziasmata.
  
Plecarea era la 7 jumate dimineata, asa ca in jur de 8 am reusit sa iesim din Cluj. Drumul a durat vreo 3 ore. Dupa ce am lasat masina in Cib, am plecat pe traseu.
  
Cum prietenii mei, cainii, sunt nelipsiti in drumetii, am dat de cativa la prima casa din drum. Era si stapana prin preajma si ne-a avertizat ca unul dintre ei, cel mai "micut", Bobita, musca. Cu atat mai linistitor pentru mine. Am scapat teafara si nevatamata si de data asta (nu stiu cat o sa mai tina situatia asta).
 
 Traseul a inceput prin Cheile Cibului. Spre surprinderea mea, eram la o inaltime destul de mare si ne-a aparut destul de repede in fata un super peisaj.

in cheile cibului

 Dupa Cheile Cibului am ajuns in satul Ardeu, iar apoi ne-am intreptat spre Cheile Glodului. Aici situatia s-a schimbat pentru ca traseul traversa raul de cateva ori. Apa era destul de mare, asa ca era destul de dificil. Doi dintre noi aveau bete asa ca ne-am ajutat de ele. Am trecut cu bine pana la urma de Chei si am inceput sa urcam spre Cib.

cheile glodului vazute de sus

 
    Am ajuns la masina pe inserate :)