cheile turzii

            Ieri am fost in prima mea tura cu bicicleta. Desi o am de anul trecut, m-am plimbat cu ea doar prin oras. Mi-as fi dorit sa merg intr-o tura mai lunga, dar nu aveam cu cine. Asa ca dupa ce si-a luat si Rebeka bicicleta, am hotarat sa mergem sa vedem Cheile Turzii.
        Inarmata cu entuziasm si ... mancare am plecat de dimineata spre Bucium. La ora 8:30 am ajuns acolo, gata sa incepem traseul. Stiam ca sunt 30 de km in total si am sperat sa ajungem in chei pana la ora 14:00 cel tarziu. Zis si facut :)
       Traseul a inceput cu o urcare abrupta, asa ca mai mult pe langa biciclete decat pe. Pe masura ce inaintam, am inceput sa imi dau seama de diferite lucruri. De exemplu, ca este foarte greu sa mergi cu bicicleta prin noroi, chiar daca panta este foarte mica. Pe la jumatea drumului deja eram lihnite, asa ca am luam o pauza mai lunga. Iesisem din padure si peisajul era foarte frumos.

   A fost prima oara cand am folosit casca pentru ca eu nu am si am imprumutat de la o colega de munca. Dupa pauza, am continuat drumul.
   Nu dupa mult timp, ne-a aparut in cale o turma de oi. Si cum unde sunt oi sunt si caini ( cosmarul meu ), ne-am oprit sa ne gandim ce e de facut. Solutia mea era sa ii ocolim cat mai mult. Norocul nostru ca in timp ce ne gandeam, alti doi biciclisti ne-au ajuns din urma si am trecut de impas cu ajutorul lor. Aveau si un dispozitiv pentru caini, dar nu stiu cat a functionat pentru ca ei ne tot latrau. Dupa ce am trecut cu bine, cei doi biciclisti au plecat inainte, mai departe. Asa ca am ramas din nou singure, iar la urmatoarea turma am luat-o pe camp ... dar am scapat cu bine :)
        Dumul a fost placut pentru ca a avut de toate: padure, camp, drum pietruit, sat.
        Pe la ora 12 jumate am ajuns in chei. Ne-am legat bicicletele de copaci si am plecat sa le vedem. Eu mai vazusem Cheile Tureni, dar mi-au placut mai mult Cheile Turzii. Mi s-au parut mai spectaculoase.
   

 

   Pe la ora 15:00 ne-am pornit spre biciclete ( eram in partea opusa a cheilor), iar pe la ora 16:00 am plecat din Petrestii de Jos. Eram linistite si ne gandeam ca o sa ajungem acasa pana cel tarziu la ora 20:00. 

     Nu dupa mult timp, a venit ploaia. Ne ocolise toata ziua, asa ca stiam ca trebuie sa vina si la noi. Nu a plouat mult, dar bine ... Apoi a aparut soarele din nou. Dupa vreo 10 km mi-a venit ideea sa luam o pauza de poze. Eram putin obosite, dar bucuroase pentru ca era un peisaj foarte frumos. 

 

     Zis si facut. Am facut poze si apoi am vrut sa ne continuam drumul. Atunci a aparut si surpriza: pana la roata din fata. Nu eram pregatite pentru asta, asa ca singura optiune era sa mergem pe jos mai departe. Merseseram deja 10 km deci mai aveam 20. Traseul era de aproximativ 8 ore in total, deci noi mai aveam aproximativ 5. Eu speram totusi ca o sa dureze mai putin. 

     Ne-am continuat drumul fara alte surprize prea mari. La vreo 2 km de casele de la Micesti era un om prin padure care ne-a intrebat daca nu ne e frica sa mergem singure. Rebeka s-a speriat putin, dar a fost in regula. In cele din urma am ajuns pe Fagetului. Era trecut de ora 20:00 si eram destul de obosite. Stiam ca de acolo mai avem vreo 5-6 km de mers pe jos, la vale. Intre timp si cazusem in noroi, dar m-am ales doar cu o vanataie.

     Si in timp ce mergeam noi pe strada, au trecut pe langa noi trei oameni, pe bicicleta. Se uitau compatimitor la pana mea ... si desi ne-au luat-o inainte, s-au oprit. Cand am ajuns in dreptul lor, ne-au intrebat unde mergem. Le-am zis ca in Cluj, si ne-au intrebat unde mai exact. Cand au ajuns de Marasti, au spus ca mai avem vreo 6 km pana acolo si s-au oferit sa imi faca pana. Locuiau in apropiere. 

     Iu huuuu ! Ne-am dus la ei acasa, si in vreo 20 de min bicicleta mea era ca noua. Imi intrase un spin prin cauciuc, pana la camera. Ne tot spuneau ca mai avem mult pana acasa, dar le-am zis ca am mers deja 15 pe jos, deci 6 inseamna ca mai e putin. Au vazut ca sunt murdara si m-au intrebat daca am cazut. Le-am zis ca da. Ne-au intrebat daca ne-a prins ploaia. Si la asta raspunsul a fost da.

      Asta era momentul zilei in care am inteles ce multe ni s-au intamplat ...

      Dupa ce pana a fost reparata, totul a fost foarte simplu: asfalt si vale. Asa ca am ajuns acasa intr-un timp scurt. Si ce e cel mai important, sanatoase.

     Mi-am dat seama ca e greu sa mergi prin padure cu bicicleta, mai ales cand e noroi. Dar intr-o zi de mers cu bicicleta reusesti sa vezi foarte multe ... mai vreau :)

      

povestea primului meu semimaraton

    Da, am reusit ! Cele doua luni de antrenament au trecut repede. Cand ma gandesc acum ca la inceput imi era asa de teama si mi se parea atat de lunga distanta de 21 de km... si acum mi se pare la fel de lunga, dar ma simt mai puternica. Acum stiu ca pot. Dar sa incep povestea.

In saptamana anterioara semimaratonului am alergat destul de putin comparativ cu celelalte saptamani. Ma informasem cat de cat despre asta si stiam ca programul meu de antrenament e corect, dar parca tot ma ingrijoram .... vroiam sa alerg ca sa imi dovedesc mie ca sunt pregatita. Dar nu am facut-o. In sambata dinaintea concursului am alergat 3.5 km. I-am parcurs intr-un ritm foarte alert si am obosit cam repede....asta m-a speriat ... de fapt cred ca aveam emotii si ma speria orice.
  
 Dimineata zilei cu pricina a sosit in cele din urma. Am ajuns la Cluj Arena destul de tarziu, asa ca m-am dus repede sa imi pregatesc ghiozdanul ca sa il pot lasa la garderoba si apoi m-am dus sa fac incalzirea in cele 20 de min ramase pana la ora 9, cand imi propusesem sa fiu la linia de start. Dupa experienta de la crossul din Brasov, nu am mai vrut sa fiu printre ultimii ... dimpotriva. Totul a mers conform planului. Rebeka ( ea participa la stafeta ) si Ilie ( si el la maraton ) au venit cu mine. Eram toti trei, in multimea de oameni. Nu stiam ce se intampla, m-am uitat la ceas si am vazut ca mai sunt doar cateva minute. Cineva vorbea la microfon dar zumzetul din jur acoperea acea voce.

Endomondo era pornit, muzica si ea, eram gata. Incepe numaratoarea inversa : 10, 9 ... cumva sunt luata prin surprindere ... 8, 7 ... ma grabesc sa pornesc endomondo si sa imi pun telefonul in suport .... 4, 3 ... inima imi bate mai tare .... 2, 1 .... pentru asta m-am pregatit ... Start!
      
Incepem sa alergam . Toti trei simultan. Ritmul lui Ilie de la antrenamente nu il cunoasteam, dar banuiam ca alearga mai repede decat mine. De Rebe stiam ca ea ar trebui sa alerge mai incet. Si totusi alergam simultan ... deodata cu valul. Nu stiu exact cat de repede, dar imi e clar ca e mult mai repede decat la antrenamente si ca ar trebui sa incetinesc. Ma gandesc ca o s-o fac dupa ce iesim de pe stadion, dar lumea pastreaza ritmul. La primul kilometru aflu ca l-am parcurs in 4:45. Ma gandesc ca o sa ma ajute cele 45 de secunde ramase pana la 5:30 mai tarziu ( 5:30 fiind media propusa ). Ilie incearca sa nu mearga dupa instinct si il vad ca face eforturi sa nu accelereze. Rebe imi spune ca alergam mult prea tare ... sunt ingrijorata dar nu incetinesc. Insa nu dupa mult timp de despartim. Ilie pleaca inainte iar Rebe ramane in urma. Raman singura.  Primii kilometri trec pe nesimtite. Nu ma opresc la primul punct de hidratare pentru ca e foarte aglomerat si oricum sunt obisnuita sa alerg distante destul de lungi fara apa deloc. Continui ...
     

Spre sfarsitul primei ture sunt constienta ca am scos un timp foarte bun, dar cu un pret. Deja simt oboseala in picioare. Ok, mai am inca o tura. Mi-am lasat bluza cu maneca lunga pe mine si acum imi e cald. Soarele bate destul de puternic. Nu am ce sa fac, trebuie sa continui asa. Imi propun sa profit de fiecare punct de hidratare tura asta. La primul incerc sa beau apa in timp ce alerg dar nu reusesc. Sunt tot mai obosita ... imi propun sa alerg pana la cel de-al doilea punct si sa ma opresc sa beau macar un pahar cu apa. Am un punct in care chiar ma gandesc sa ma opresc putin dar e o zona in care sunt spectatori asa ca nu o fac. Regret tot mai tare faptul ca am plecat atat de tare. Dar nu mai e mult ... Ajung la cel de-al doilea punct. Beau repede apa si continui. Mai urmeaza inca unul care nu imi amintesc exact unde e dar stiu ca urmeaza si o parte foarte grea pentru mine. Traseul merge pe langa Somes, pe o strada lata, asfaltata, seaca....care la prima tura m-a consumat psihic foarte tare. Acum stiu la ce sa ma astept, dar asta nu face lucrurile mai usoare. Endomondo spune ca mai am doar 3 km desi de-abia ma duc si va trebui sa ma si intorc pe acelasi drum. Ajung la ultimul punct de hidratare. Ma opresc sa beau apa, dar nu continui imediat. Imi propun sa stau 1 minut, pe ceas. Asta si fac. Stiu ca sunt in timpul propus si ca o sa termin traseul in sub 2 ore. Pornesc din nou. Muschii ma dor mai tare acum, pentru ca i-am relaxat. Am gresit. Trag de mine pe ultimii kilometri. Incep sa vad Cluj Arena. Peste putin timp intru pe stadion. Nu vad si nu aud nimic, ma concentrez doar sa ajung la poarta de la finnish. Ma striga Rebe de pe margine si ii spun ca nu mai pot. Simt ca m-am fortat ... Trec in sfarsit ... sunt bucuroasa ... Rebe vine sa imi aduca apa si ma felicita.
       
Am reusit sa scot timpul propus !

Acum ca privesc in urma, ma simt imbogatita cu o experienta. Ma bucur ca am reusit sa fac asta si abia il astept pe urmatorul. Am facut greseli din nou, dar invat din ele. De data asta am plecat prea repede si m-am lasat purtata de val. Nu mi-am impus eu ritmul, ci i-am lasat pe cei din jur sa o faca. Dar nu-i nimic :)

      Timp final oficial : 1:55:12
      Clasament : Loc 28/120 - F
       

semimaraton brasov - cross

     Ieri s-a desfasurat semimaratonul Brasov, editia a II-a. Pentru ca inca sunt in pregatiri pentru semimaraton si trebuia sa alerg 19 km in weekendul asta, initial m-am gandit ca nu o sa particip. Ma gandeam ca eu am de alergat 19 km, dar pe plat, ceea ce inseamna ca nu sunt pregatita pentru trail ( mai ales ca nu m-am antrenat niciodata pe teren cu diferente de nivel ). Si daca alergam la cross, imi dadeam antrenamentul peste cap. Insa pentru ca pana la urma am avut posibilitatea sa ma inscriu gratuit, am  decis sa alerg la cross. As fi regretat daca in timp ce in centru se desfasura competitia, eu as fi alergat singura in parc.
     
Dupa ce am mers de dimineata sa imi iau tricoul si m-am intors acasa, pentru ca startul se dadea doar la ora 12, am plecat impreuna cu frate-miu spre centru. In troleu au aparut si alti concurenti., iar in Piata Unirii era o atmosfera frumoasa. Multa lume, agitatie.
   

La sedinta tehnica ne-au dat detalii despre traseu si mi-a placut pentru ca erau informatii foarte utile ( unde sunt punctele de revitalizare, unde sunt portiunile cu noroi ).
   
 Pentru ca stiam ca incepe cronometrarea doar atunci cand trec de start, m-am gandit ca nu are rost sa ma inghesui cu ceilalti. Asa ca am ramas in urma de tot. Mare greseala...
   

  

Dupa ce am trecut de start, nu am inceput sa alerg, asa cum ma asteptam. Era multa lume, si se mergea efectiv. Nici nu aveai pe unde sa depasesti. Dupa cateva sute de metri, s-a mai latit drumul si am inceput sa fac slalom. Era dificil, pentru ca si urcam si trebuia sa urc pe trotuare, pe unde se putea. Si din cauza asta nu m-am putut concentra pe ritm. Asa ca dupa vreo 2-3 km deja mi s-a terminat gazul si a trebuit sa iau pauze. In portiunea asta erau si multi spectatori. Asa ca la un moment dat am auzit strigandu-se : "Bine Alexandra ! de cand nu te-am mai vazut !". Erau baietii de la atletism care nu alergau. Am inceput sa rad... pe cand mergeam la antrenament in cei 10 ani de scrima, a fost o perioada in care frecvent imi spuneau si ei si antrenorul de la atletism sa schimb sportul, sa merg la ei. Dar eu nu ... si uite ca tot acolo am ajuns :)

      
O greseala pe care am facut-o a fost faptul ca nu mi-am luat suportul pentru telefon. L-am uitat in Cluj. Asa ca nu am avut endomondo, iar pe traseu ma simteam complet in bezna. M-am obisnuit sa stiu exact ce ritm am si cat mai am pana la final. Asta m-a demoralizat tare.
   
Cand am ajuns in sfarsit la km 4, la primul punct de revitalizare, deja eram obosita. Pana la km 6.5 nu mai era mult ( de acolo incepea coborarea) totusi. Asa ca am pornit cu forte proaspete.
   
Dar asta nu m-a tinut foarte mult. Am inceput sa iau pauze tot mai dese, asa ca aveam nevoie de un tel. Si am vazut o fata in fata mea, care in momentul ala tocmai se oprea. Asa ca mi-am propus sa ma tin dupa ea. Daca ea alearga, sa alerg si eu. Daca se opreste, ma opresc si eu. Ma bucuram foarte tare cand se oprea ... dar pana la urma mi-am dat seama ca eu pot mai mult asa ca am plecat mai departe ...
   
La putin timp dupa asta, am vazut in fata, destul de departe inca doua fete. Parea ca nu prea am sanse sa le ajung. Insa in final una din ele a ramas in urma si am depasit-o. Apoi am ajuns la ultimul kilometru de urcare. Asta a fost cel mai greu. Era foarte abrupt, asa ca toata lumea urca in sir indian.
 
 Cand am ajuns in sfarsit la coborare, nu-mi venea sa cred. Ma gandeam ca de acolo nu o sa mai depasesc fete pentru ca o sa traga tare si pentru ca nu prea mai vedeam. Eram inconjurata doar de baieti. Dar am depasit pe cineva si pe coborare. Cred ca era o fata care era mai atenta si pierdea timp din cauza asta.
    
La un moment dat, chiar in fata mea cineva s-a agatat de o creanga si si-a rupt pantalonii. Suparat, a declarat : "cam scump semimaratonul asta". Erau salomon...si mie mi-a parut rau de ei ...
    
In final am ajuns la linia de sosire.
     Timp final : 1:05:13
     Loc open, fete : 8
     Loc categorie ( f20+) :6
   
 Am fost multumita de rezultatul meu. Mi-a parut rau ca am plecat totusi asa de tarziu. Am pierdut mult din cauza asta ... Teoria mea e ca nu toate fetele care erau inaintea mea au mers mai tare decat mine, dar si-au pastrat pozitia initiala. Data viitoare o sa abordez altfel cursa ...
  
La sfarsitul zilei am fost foaaaaaaarte bucuroasa. Am fost multumita de timp si mi-a placut mult cursa. Am avut un sentiment unic atunci cand alergam pe poteci in padure.  Si parca traisem intr-un timp scurt foarte multe.
  
Acum astept cu nerabdare semimaratonul pentru care ma pregatesc de atata timp :)
  

pregatire semimaraton - continuare

    Pregatirea continua. Sunt in saptamana 3 si ieri am avut alergarea lunga din weekend de 13km. E frustrant faptul ca endomondo imi perde alergarile pentru ca nu sunt conectata la internet. Poate pentru ca i-am facut un upgrade la o versiune mai noua, pentru ca inainte avea un comportament normal ( le tinea in memoria interna pana in momentul in care ma conectam la internet si atunci isi uploada datele). Cu ocazia asta am pierdut o alergare de 5km si doua lungi ( una de 10 si una de 13). La aia de 13 am fost pe faza si mi-am notat timpul, asa ca am introdus-o manual dupa. Tot am pierdut timpul fiecarui kilometru. Si cand alergi atatia kilometri devine extrem de important un aspect ca asta. Cel putin pentru mine.Oricum, o sa supravietuiesc.
   
 Alergarile au urcusuri si coborasuri. Sunt momente in care ma simt foarte bine si ma ajuta organismul, si alte momente in care mi se pare mult si 5km. Oricum ar fi, fiecare alergare are procesul ei psihologic. Chiar daca inainte de cele scurte sunt bucuroasa ca nu am asa de mult de alergat, cand trec la treaba lucrurile nu mai par asa de usoare. Din punctul de vedere al sanatatii ma simt destul de bine. Am o glezna care ma doare dupa alergari de regula si imi e teama ca e din cauza ca alerg incorect. Nu imi dau seama daca e adevarat sau doar in imaginatia mea. Pe langa asta, pentru ca dupa alergarea de ieri am plecat sa vizitam Ljubljana, deci am mers toata ziua pe jos, azi inca ma dor picioarele. E o combinatie intre febra musculara si oboseala a muschilor.
    
Din punctul de vedere al statisticilor, pana acum stau cam asa : cel mai bun timp la 5km ( pentru ca o alergare am pierdut-o, o sa presupun ca aia a avut timp mai slab decat asta) e de 24:53s, cu pace de 4:58min/km. Iata si dovada :

 Insa constat ca alergarile scurte nu sunt tocmai relevante pentru ca pe distante lungi nu pot sa scot acelasi pace ( nici pe departe). Imi dau seama ca nu neaparat din cauza unor limite fizice, ci mai degraba psihice. Daca pornesc intr-o alergare scurta, ma gandesc ca daca o sa ajung in punctul in care nu mai pot, o sa fiu oricum aproape de final. Intr-o alergare lunga, lucrurile se schimba drastic. Numarul de kilometri ma sperie din start, imi doresc doar sa ii pot parcurge si nu prea sa pune problema sa accelerez de teama sa nu ma epuizez prematur. Asa se face ca distanta de 13 km am parcurs-o in 1h13m45s ( asta insemnand in pace de 5:40 min/km). Mi se pare ca diferenta este destul de mare. Oricum alergarile lungi ma sperie destul de tare ( atat de tare incat de regula nu prea dorm cu o noapte inainte de ele). Da stiu, not ok. Si asa am constatat ca de fapt eu nu stiu sa abordez alergarile lungi. Nu am cunostintele necesare pentru asta si habar nu am ce o sa fac la semimaraton. Sper sa gasesc pe cineva care sa imi raspunda la cateva intrebari pana atunci :D Daca nu, o sa imi gandesc singura o strategie.
     
 Ma gandesc cu teama la momentul in care ma voi intoarce acasa. Va trebui sa fac antrenamente mai grele, in conditiile in care o sa si lucrez si o sa merg la scoala. Oricum sunt hotarata sa le fac, orice ar fi. Aici e usor sa ma tin de program, atata timp cat vremea ma ajuta. Saptamana asta a nins tare intr-o zi si a inghetat totul, asa ca a trebuit sa amanam o alergare de 5 km pentru a doua zi. In rest nu prea am avut impedimente.
   
Rebeka s-a hotarat sa participe si ea la maratonul stafeta. Asta inseamna ca e o echipa de 4 oameni, care alearga fiecare o distanta de 10,55km. Asa ca a inceput sa isi masoare si ea timpii si sa fie mai preocupata de alergari. Asta ma bucura. Imi plac oamenii ambitiosi :) 

salzburg & kaprun

    Excursia asta era programata dinainte sa ajungem in Slovenia. Mi se pareau mie destul de aproape de Maribor si chiar as fi vrut sa vad orasul lui Mozart si partiile celebre din Austria.

Asa ca vineri am plecat spre Salzburg. Dupa ce am gasit un loc de parcare, am inceput sa exploram orasul. Aveam asteptari destul de mari pentru ca tot mi-l lauda lumea. M-am uitat si la "Sunetul muzicii" din cauza ca mi-au spus colegii ca e filmat acolo. Orasul a fost frumos, dar nu pot sa spun ca am fost data pe spate. Mai degraba de Graz, pentru ca ma asteptam sa nu ma impresioneze si am fost placut surprinsa de sentimentul pe care mi l-a creat.
   
Salzburg e un oras interesant. Obiectivele turistice sunt toate concentrate in zona centrala. Au biserici, piete, strazi micute si un deal in varful caruia se afla cetatea veche. Noi am vrut sa incepem cu obiectivul cel mai indepartat, asa ca dupa ce am trecut raul spre zona centrala, nu am luat-o in stanga spre cetate, ci in dreapta spre o biserica. Acolo am urcat si apoi am mers tot pe margine pe sus, pana la cetate. Era o zona frumoasa, cu multe campii si paduri. Imi imaginez ca vara arata si mai frumos.

 Dupa ce am vizitat cetatea, am coborat in centru si ne-am bucurat de atmosfera orasului. Rebeka vroia neaparat sa vada casa in care s-a nascut Mozart si ne-a luat ceva sa o vedem, desi mai trecusem pe langa ea. Cateva poze din oras:

Pentru ca deja se facuse seara, in final am pornit spre Zell am see. Pe drum mi-a atras atentia faptul ca sunt multe tunele. Cum au autostrazi multe, nu au serpentine. Asa ca sunt destul de multe. Pentru mine a fost ceva nou.
 
In Zell am See proprietarul ne astepta ( avea camera pregatita, a stiut ca suntem din Romania). A fost prima oara cand am facut rezervare pe booking.com si am observat ca suma pentru cazare mi-a fost retinuta ( aparea ca fiind o tranzactie in asteptare). Asa ca traiam cu impresia ca am platit deja si am fost surprinsa cand ne-a cerut din nou bani. I-am scris fratelui meu si l-am rugat sa verifice ce s-a intamplat cu suma aia si mi-a spus ca o am pe card, deci probabil ca era doar o garantie. Asa ca ne-am linistit.
  
A doua zi vroiam sa mergem la schi ( doar pentru asta mersesem) si proprietarul ne-a spus ca ne duce el cu masina pana in cenrtu, la ora 8 dimineata. Cand ne-am trezit vremea era foarte urata...Era innorat, ploaie si lapovita. Asta m-a demoralizat destul de mult, dar m-am gandit ca sus trebuie sa fie zapada. Insa cand am coborat, proprietarul ne-a spus ca nu e vremea buna si ca am da banii degeaba. Suparate, am pornit totusi spre centru sa studiem terenul. Acolo am vazut ca mai sunt oameni care urca, asa ca am zis sa incercam si noi. Doar nu mersesem pana acolo sa stam la pensiune. Cu o seara inainte ne uitasem pe harta si stiam ca in Zell am see inaltimea maxima la care poti sa urci este de aprox 2000m, in schimb in Kaprun de 3000m. Si cum autobuzul pana acolo era gratuit, ne-am gandit ca e optiunea mai sigura.
     
Acolo era foarte multa lume jos, dar totusi nu stiam la ce sa ma astept. Bineinteles ca mi-au atras atentia din prima telecabinele moderne, lumea civilizata, etc. Erau harti peste tot, jos, la baza chiar un televizor care iti arata cum e sus. La coada nu prea se statea pentru ca mergea repede. Sus zapada era foarte buna. Am fost surprinse amandoua. Problema era ca era ceata si nu prea era vizibilitate. La un moment dat a aparut soarele totusi si am vazut mai mult. Eu de cateva zile nu ma simteam prea bine si pentru ca am tot urcat cu tot felul de masinarii mi s-a facut si mai rau. A fost cam neplacut.
  
Desi am plecat cu dezamagirea ca nu am vazut tot ce am fi putut vedea ( peisajele acelea montane pe care le stiam din poze), ne-am bucurat ca am vazut ce inseamna sa schiezi in Austria si am ajuns la peste 3000 de metri. Inchei cu ceva poze :