Ne-am gândit să facem primul concurs pentru voi pentru că avem nişte premii tare frumoase de dat. Este vorba de mărturiile de la nunta noastră, care care nouă tare ne-au plăcut şi ni s-a părut că şi invitaţilor. Despre nuntă abia aştept să vă povestesc mai mult, în special despre elementele personale legate de munte şi călătorit, evident (altfel nu se putea). Aştept însă să primesc fotografiile, pentru a vă putea exemplifica tot. Revenind la concurs, să vă dau mai multe detalii.
Într-o zi oarecare răsfoiam un blog, curioasă să decopăr aventurile altora şi întâmplător am dat peste un articol despre Hotel Castel Daniel. Am ştiut pe loc că trebuie să ajung şi eu acolo. Cum de regulă nu prea plătim noi cazări, pentru că statul la cort e gratis şi vine şi cu cele mai frumoase peisaje la pachet, îmi era teamă că o să rămână o idee într-un colţ de minte şi atât. Dar nu a fost deloc aşa, pentru că s-a ivit ocazia perfectă. Weekendul trecut ne-am căsătorit şi vroiam să ne relaxăm măcar o zi înainte de a reveni în Cluj.
Când am întâlnit-o pe Raluca prima oară am ştiut pe loc că este o persoană extrem de pasionată de ce face. Şi am ştiut că vreau să o cunoaşteţi şi voi. Fotografia este o parte importantă din viaţa ei, indiferent de subiect. Pe blogul ei veţi găsi multe imagini din zona de fashion sau beauty, dar aparatul foto nu poate lipsi nici când călătoreşte.
Ora de plecare a rămas neschimbată: 8:30. Ce s-a schimbat este faptul că azi ne dorim să mâncăm o omletă înainte de plecare iar cei de la restaurant încep să preia comenzi abia după ora 8:00. Dorinţa ni se îndeplineşte destul de târziu atât nouă cât şi celorlalţi care au avut ideea asta, aşa că plecăm mai târziu decât ieri.
Ştiţi cum se manifestă un căţel care a stat mult timp în cuşcă şi apoi brusc este eliberat? Nu ştie cât va dura libertatea lui, ştie că are doar momentul ăla şi încearcă să profite la maxim de el. Şi începe să alerge, cât poate el de tare. Acelaşi sentiment de libertate îl aveam şi eu vineri seara, când am ajuns la hotelul Dumbrava şi aveam înaintea mea 3 zile de stat în natură. Şi deşi aş fi vrut, nu am început să dau ture de parcare de fericire. În schimb am tras adânc aer în piept şi am savurat momentul.
Anul acesta, am petrecut luna ianuarie în Patagonia, mai precis în Chile şi Argentina. În cele ce urmează, încerc să adun într-un singur articol lucrurile care cred eu că e bine să le ştii înainte să pleci de acasă, plus câteva învăţături trase la locul faptei. Dacă te gandesti să pleci în căutarea capătului lumii, sper eu ca ce urmează să fie un punct de start.
De când mi-am făcut un obicei din a pleca de acasă cu fiecare ocazie, am început să văd un tipar legat de destinaţii: cele mai lăudate sunt şi cele mai frumoase. Am păţit asta cu Dolomiţii, despre care auzisem de atât de multe ori că sunt incredibili încât m-am simţit de-a dreptul banală când am început să zic şi eu acelaşi lucru. Am păţit-o şi cu munţii din ţară. Cam toţi pasionaţii îţi recomandă Retezatul şi Făgăraşul, cu mine în frunte.
V-am spus că primăvara e anotimpul meu preferat? Doar de o mie de ori? Să vă mai spun o dată atunci: iubesc primăvara! Cu verdele ei crud şi mirosul de flori, cu temperaturile ideale, mă cheamă parcă să ies din casă. Poate şi pentru că îşi face apariţia după o lungă perioadă fără zăpadă în zona Clujului, în care natura e moartă. Dar acum ... a veniiiiit! Şi ce mod mai plăcut să o simţi şi trăieşti decât pe bicicletă.
