De când am fost prima oară în Breb, în campul de biciclit alături de cei de la The North Quest, am revenit aproape an de an. Sunt câteva locuri pentru care simt asta, le asociez cu starea de bine, cu bucurie și pace și îmi doresc să le revăd iar și iar. Și pentru că se pretează foarte bine și pentru copii, a fost primul lucru pe care l-am făcut anul trecut, după ce am ieșit din carantină. Anul asta în schimb aveam de gând să schimbăm perioada din an în care mergem, plănuisem să stăm în cort, în luna august. Dar când am văzut oportunitatea de a merge acum pentru că cineva făcuse o rezervare și nu mai putea să meargă, nu am ezitat.
Cazarea s-a dovedit neîncăpătoare pentru noi, acum în formulă de 4, dar Brebul l-am regăsit așa cum mi-l aminteam. Înflorit, învăluit de liniștea întreruptă doar de trilurile păsărilor și autentic.
În continuare o să încerc să mă fac utilă și să încerc să comasez într-un articol cazările și locurile unde se poate mânca în zonă. Despre ce se poate face am scris mai demult într-un articol dedicat.
Cazări
Vă povestesc despre cele pe care le-am testat noi. Sunt multe în sat, am observat că an de an apar tot mai multe.
Deținut de un englez, este printre primii din sat care a început să restaureze căsuțe vechi și să le ofere turiștilor.
Așa cum îi spune și numele este în regim de pensiune și are 2 clădiri: una veche și una nouă. Curtea este încăpătoare, oferă mult loc celor mici să se desfășoare. Și avantajul aici este că poți să și mănânci în incintă.
Aici am stat anul trecut, v-am povestit într-un articol dedicat. Tot căsuțe tradiționale, au și mâncare în incintă și în plus au și animăluțe. Rai pentru copii.
Din nou format din căsuțe tradiționale, 8 în total. Noi am stat în cea mai nouă și cea mai mică (Casa cea Nouă), ideală pentru un cuplu. Dar sunt și altele, puteți alege una în funcție de ce aveți nevoie. Proprietarii sunt din Cluj și ne povesteau că în luna august urmează să organizeze seri de jazz.
Deținut de 2 olandezi, este o opțiune foarte bună în cazul în care vreți să petreceți noaptea în cort.
Mâncare
De departe locul meu preferat în care am mâncat. Prețuri decente, mâncare locală și super gustoasă. Locul este deținut de doi oradeni, mutați aici în urmă cu 8 ani. Și se află foarte aproape de campingul Babou.
Din nou deținut de clujeni mutați aici (încep să observ un tipar), locul este doar pentru mâncat și e nevoie de rezervare înainte (deși va mărturisesc că noi am fost serviți și când am apărut neanuntati). Mâncarea super gustoasă, însă puțin grasă.
Cred că e unul dintre primele locuri recomandate pentru mâncare atunci când vii în Maramureș. Peștele la grătar e preferatul meu, dar meniul e divers. Avantajul aici este că oricât de aglomerat e, mâncarea vine destul de repede.